CSU Politehnica Timişoara nu a reuşit să învingă la Bacău, chiar dacă jocul prestat nu a fost unul slab. Partida a fost una plină de evenimente care mai de care mai interesante, eliminările fiind ceva obişnuit.
Prima parte a partidei a fost echilibrată, dar cu Bacăul în mic avantaj permanent. Ultimele minute din prima repriză au fost bune pentru Timişoara, echipa apropiindu-se la doar un gol, la 11 – 10. Totuşi, gazdele au intrat la vestiare cu scorul de 12 – 10.
Bacăul a continuat să înscrie, ceea ce nu se poate spune despre Timişoara. După ce l-a pierdut pe Torbica imediat după începutul meciului, Poli a rămas şi fără Fenici, acesta primind cartonaş roşu la o fază extrem de controversată. În aceste condiţii jocul a fost afectat şi moldovenii au reuşit să se impună, aceasta la un scor bun, 28 – 19.
CSU Poli a pierdut pe terenul Științei Bacău la scorul de 28-19. Meciul a fost unul tensionat, cu multe eliminări de 2 minute, iar căpitanul lui Poli, Cristian Fenici a primit destul de ușor cartonașul roșu în minutul 42. Milan Torbica a suferit o fractură de piramidă nazală din primele minute ale partidei și a fost dus de urgență la spital pentru a fi operat.
La Timişoara Andrei Grasu a avut cele mai multe goluri, patru, destul de puţine dacă ne gândim că a fost golgeterul echipei în acest meci.
Din păcate, Milan Torbica va lipsi de la antrenamente în următoarele două săptămâni, el s-a ales cu fractură de piramidă nazală şi a fost operat de urgenţă la Bacău, chiar în timpul desfăşurării partidei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!