De la prima şedinţă de pregătire au lipsit Vladimir Panic, aflat în recuperare după problemele de spate avute, Jason Conley, care urmează să revină din SUA săptămâna viitoare, şi Zoran Milencovici, învoit.
„Trebuie schimbate unele lucruri, în primul rând să ne găsim identitatea, pentru că asta cred că lipsește echipei. Nu știu dacă toți suntem reuniți în jurul unui scop comun, iar acesta trebuie să fie obiectivul principal în acest moment. Eu vorbesc despre lucrurile pe care le-am observat în cele douăzeci şi ceva de zile când am lucrat cu echipa. Trebuie să abordăm fiecare meci cu seriozitate şi să fim conştienţi că sunt 11 echipe puternice care luptă pentru calificarea în playoff. Din păcate, la ultimele două partide, noi ne-am gândit mult mai mult la problemele Craiovei şi ale Mediaşului decât la valoarea lor reală, ceea ce nu avem voie să repetăm. Sigur, nu asta a fost cauza principală a înfrângerilor, însă trebuie să ne gândim că avem adversari serioşi în campionat” a declarat Dragan Petricevic, antrenorul BC Timişoara.
Bosniacul are încredere în echipa sa, dar spune că trebuie să fim cu picioarele pe pământ şi să vedem cât poate formaţia sa în acest moment.
„Am urmărit comentariile iubitorilor de baschet din Timișoara și am rămas puțin surprins că se vehiculează ideea că singura șansă la un trofeu este Cupa României. Cred că se merge prea departe. Noi nu suntem în acest moment un club care poate emite pretenții serioase la câștigarea unui trofeu. La fel de bine, calificarea în play-off trebuie considerată un rezultat excepțional deoarece există 11 echipe foarte valoroase în campionatul intern și doar un 10% de neatenție sau zi proastă, fiind vorba de factorul uman, te poate costa un meci vital”, a continuat Petricevic.
BCM va juca duminică un amical cu KK Vrşeţ, locul VIII în prima ligă sârbă, formaţie pe care a întâlnit-o şi în vara acestui an, când a învins-o cu 88-87 în sala Millennium din Vrşeţ. Partida va începe la ora 17.30, ora României.
Citiți principiile noastre de moderare aici!