“A fost un meci disputat, mă aşteptam să fie aşa pentru că jucam contra echipei cu cei mai mulţi jucători experimentaţi. Cu atât mai mult mă bucur pentru punctul obţinut, e o gură de oxigen pentru noi, ne dă moral pentru viitor. Mă bucură că jucătorii nu au cedat presiunii publicului şi ne-am văzut de treabă până la capăt. Puteam să pierdem, puteam să câştigăm”, a declarat Gligore Czari.
“Mobilizarea băieţilor a fost peste ce s-a jucat în turul campionatulu, ei şi-au dorit foarte mult victoria şi s-au luptat pentru fiecare minge. Sper să o ţină tot aşa şi în continuare. Ne aşteaptă sâmbătă un joc foarte dificil pe care dacă-l tratăm cu maximă seriozitate şi atenţie, putem să-l câştigăm fără probleme”, a mai spus Gligore Czari, antrenor CSU Politehnica Timişoara.
Golgheter în partida de luni, Andrei Grasu consideră punctul dobândit ca deplin meritat. “E bine că am scos un punct binemeritat, asta e cel mai important. La început ne-au încurcat puțin cu apărarea om la om la Fenici, dar în a doua repriză ne-am revenit, apărarea a fost foarte mobilă și nu i-am mai lăsat pe cei de la Reșița să își ducă la capăt acțiunile și eu zic că apărarea ne-a câștigat meciurile”, a declarat Andrei Grasu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!