Scor nul în primul meci de pregătire al celor de la ASU Politehnica. La Bekescsaba, formaţia a făcut un meci bun împotriva unei formaţii alcătuite din fotbalişti provenind de la prima şi a doua formaţie a maghiarilor. Cea mai mare ocazie a primei reprize a aparţinut gazdelor, Takacs lovind bara porţii timişorene. De cealaltă parte, timişorenii nu au avut ocazii clare de a înscrie.
Cu o componenţă aproape total schimbată faţă de prima jumătate, timişorenii au avut o repriză secundă mult mai bună. Deşi au fost o serie de ocazii, mai ales din faze fixe, ASU Poli nu a reuşit să marcheze
ASU Politehnica a jucat în prima repriză cu: Mitrea, Stefanovici, Telescu, Todorov, Ghinescu, Teut, Bilia, Stancu, Peter, Băban, Blănaru. În repriza a II-a au jucat: Constantinescu, Birău, Gălan, M. Marin, Taub, D. Constantinescu, Giuricici, Țugui, P. Niță, Blănaru (70 Teuț), Bădăuță. Antrenor: Sorin Brîndescu.
„Nu ne-a interesat strategia adversarului, ci să facem un joc foarte bun, cu ritm. Ei sunt ceva mai avansați în pregătire decât noi, au avut un ritm mai ridicat, dar e foarte bine, deoarece și noi am fost obligați să jucăm la nivelul lor și cred că am reușit. Suntem într-o perioadă de acumulări și nu ne-a interesat rezultatul, dar mă bucură faptul că nu am luat gol. Băieții au înțeles că toți trebuie să participe, minut cu minut, la faza de apărare, pe care am făcut-o destul de bine. Așteptăm mai mult pe faza de atac, însă nici nu am apucat să lucrăm acest aspect. Pentru scopul acestui joc, m-au mulțumit toți jucătorii. Au depus efort, au muncit, au participat la ambele faze tot timpul. Suntem în grafic”, a declarat Sorin Brîndescu, antrenorul ASU Politehnica Timişoara, conform druckeria.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!