Sâmbătă şi duminică se dă bătălia pentru promovarea în elita atletismului european. România încearcă să acceadă în prima divizie şi ţinteşte unul dintre primele locuri ale Campionatelor Europene pe echipe de la Izmir (Turcia).
La reuşita tricolorilor vor pune umărul, în premieră, şi doi timişoreni. Adelina Pastor are deja experienţa acumulată anul trecut în concursurile de senioare la ştafeta de 4×400 metri. Ca atare, atleta Timişului a primit o sarcină dublă prin includerea şi în ştafeta de 4×100 metri. Sorin Vătămanu a explodat în acest an şi rezultatele sale nu puteau să nu fie băgate în seamă de federali, care l-au trimis în ştafeta de 4X400 de metri.
„Ambii au avut evoluţii foarte bune până acum şi cred că se vor prezenta bine şi la Campionatul European. Deşi la un concurs pe echipe e puţin diferit faţă de o probă individuală”, spune antrenorul celor doi, Ioan Damaschin.
Atât pentru Adelina Pastor, cât şi pentru Sorin Vătămanu concursul din Turcia este primul concurs tare al anului. Peste numai o lună, în 21-24 iulie, cei doi vor lua startul la Campionatele Europene de juniori de la Tallin (Estonia).
Citiți principiile noastre de moderare aici!