Cu 11 sportivi aliniați la grila de start, clasa 50 cmc a juniorilor se anunța a fi destul de disputată. Patrick Pascotă, la numai 7 ani, aflat în pole-position, a condus plutonul concurenţilor, având succes după o luptă deosebită. Ritmul ridicat al cursei, dar și parcursul circuitului fără greșeală l-au făcut câștigător detașat al competiției pe micul Pascotă.
„Patrick a fost foarte hotărât să învingă, pe drumul spre Zărnești, el repeta într-una că vrea să câștige cursa. Am avut un sentiment deosebit de frumos când l-am văzut pe locul 1, dar și în timpul cursei, văzând că are un avans foarte mare. Mă uitam într-una pe tabela cu numărul de ture rămase până la final”, a declarat Ionel Pascotă, tatăl lui Patrick.
În spatele lui Patrick, care a reprezentat clubul Pascotă Racing Team, la clasa 50 cmc, a sosit Răzvan Teodorescu de la Dementor KTM, în timp ce ultimul loc de pe podium a fost ocupat de Ioan Chiujdea de la Jitsu Zărnești.
Citiți principiile noastre de moderare aici!