Cu o atitudine agresivă manifestată public şi în poziţie de victimă asumată, aşa văd federalii clubul timişorean. Aceasta într-o scrisoare publică trimisă de Federaţia Română de Rugby pe adresa clubului RCM Timişoara. După o grămadă de timp de aşteptare, federaţia reacţionează în sfârşit după scandalul din semifinala campionatului, cu Farul, de pe Stadionul „Dan Păltinişanu”, atunci când a avut loc incidentul cu carnetele rupte.
Poziţia FRR este clar una ofensivă şi nu defensivă. Scrisoarea spune că arbitrii partidei au fost supuşi testului poligraf și că s-a depus în acest caz plângere la poliţie. De asemenea, se lansează un atac deschis împotriva lui Dan Dinu, oficial al clubului timişorean şi finanţator al acestuia.
Cea mai mare parte a scrisorii face referire la faptul că oficialii partidei au fost testaţi la poligraf. Într-o înşiruire de cuvinte pe care nu prea le înţelege nimeni, reiese că persoanele în cauză nu ar fi minţit
„Subiecţii au fost examinaţi la poligraf conform metodologiei de utilizare a tehnicii poligraf (aparatura Lafayette LX4000), ei consimţind la examinare printr-o declaraţie liber exprimată în vederea testării poligraf. Întrucât metodologia de testare exclude de la examinare persoanele cu afecțiuni medicale ale sistemului respirator, Iordachescu Vlad Calin nu a putut fi supus examinării datorită complexității diagnosticului stabilit anterior: disfuncție ventilatorie obstructivă fără reversibilitate bronhodilatatorie (astm), pentru care este în evidenţe medicale şi este sub tratament medicamentos. Ceilalţi cinci participanți la testare au fost examinați individual, concluziile pentru fiecare dintre aceștia fiind: “Răspunsurile subiectului la întrebările critice ale speței: R1, R2, R3, R4, R5 nu au provocat în traseele diagramelor obţinute modificările semnificative specifice prezentei indicilor comportamentului simulat. La aceasta certitudine se adaugă şi nivelul ridicat al indicilor de sinceritate corespunzător întrebărilor critice. Comportamentul expresiv al subiectului s-a caracterizat prin absenţa reactivităţii mimico-gesticulare, obiectivată prin: evitarea privirii, spasm glotic, modificări de paloare, contraîntrebări, latenţă în răspunsuri, disconfort psihic, etc. Analiza psihologica a comportamentului subiectului s-a realizat prin interpretarea indicilor de aparenţă şi inaparenţa psihocomportamentală, a indicilor comportamentali de exteriorizare, de mobilitate comportamentală şi a indicilor comportamentali de expresie, atât din timpul discuţiei pre-test cât şi în timpul examinării, la toate acestea adăugându-se tehnica interogatoriului de tip psihanalitic, prin care s-a evidenţiat lipsa unei simptomatologii semnificative a conduitelor duplicitare”, se spune în scrisoare.
O mare surpriză apare în această scrisoare atunci când Federaţia de Rugby anunţă că faxul folosit pentru comunicare, cel trecut şi în antetul clubului, ar fi de fapt un număr personal al lui Dan Borzaş, fost manager al clubului, dat afară în această vară. Se pare că întreaga comunicare oficială de la FRR ar fi ajuns direct la Borzaş, pe faxul acestuia. Dacă este aşa atunci este un lucru extrem de grav, o mare deficienţă managerială a clubului timişorean. Federaţia atrage atenţia că această situaţie ar trebui imediat remediată.
Tot scrisoarea oficială a Federaţiei îl ia la „analizat” pe Dan Dinu, spunând că declaraţiile sale sunt fără precedent în istoria rugbiului. În plus, Dinu este considerat ca fiind un personaj fără rol în club, el neavând nicio funcţie oficială, deci fără drept de a comenta la deciziile FRR: „Atacurile subversive declanşate în mass-media timişoreană împotriva Federaţiei Române de Rugby sunt fără precedent în istoria rugbyului românesc şi au adus grave prejudicii de imagine atât FRR, cât şi sportului cu balonul oval în genere. Recomandăm clubului timişorean o atitudine responsabilă şi echilibrată faţă de acest incident, pentru care considerăm ca principalii responsabili sunt cei care asigură managementul clubului. Acţiunile care au drept urmare denigrarea federaţiei, dar şi inducerea în eroare a opiniei publice prin incriminarea FRR în spaţiul public, avându-l ca autor pe domnul Dan Dinu, unul dintre finanţatorii clubului RCM UV Timişoara, contravin principiilor care guvernează aceasta disciplina sportivă. În plus, considerăm că acesta îşi arogă un rol de reprezentant al clubului, fără a avea o apartenenţă oficială la clubul bănăţean”.
Articole pe aceeași temă:
RCM pierde semifinala campionatului dupa ce sase titulari au avut carnetele de joc rupte
Elemente noi in ancheta carnetelor rupte ale RCM: foaia oficiala de joc a fost intocmita dupa meci
Citiți principiile noastre de moderare aici!