Încet dar sigur, Cupei Tamashyi a devenit o tradiţie în peisajul sporturilor din vestul ţării. În 13 noiembrie, organizatorii au ajuns deja la ediţia a patra deşi porniseră la drum cu acest proiect abia în anul 2010. Întregul eveniment a fost dedicat amatorilor, adică acelora care practică artele marţiale din plăcere, indiferent de vârstă.
Cei ce cunoşteau deja ceea ce înseamnă Cupa Tamashyi, se aşteptau şi de această dată la 12 ore pline de arte marţiale, fie că vorbim de kickboxing, MMA, shotokan, aikido sau pangration, stiluri ce au avut reprezentanţi din întreaga ţară. Startul a fost dat la ora 10, moment în care au început competiţiile şi demonstraţiile.
S-a concurat simultan pe mai multe suprafeţe, tatami şi ring. Piesa de rezistenţă a evenimentului este prevăzută însă la orele serii, de la ora 19, atunci când are loc turneul final în ring.
Citiți principiile noastre de moderare aici!