În 26 noiembrie se încheie Superliga Naţională de rugby. Sâmbătă, stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti este gazda celor două finale ale campionatului. De la ora 15, Timişoara şi Constanţa îşi dispută medalia de bronz într-o finală mică ce se anunţă cel puţin la fel de spectaculoasă ca şi meciul pentru locul întâi.
Deja vicecampioni ai Ligii Europei Centrale şi medaliaţi cu bronz în Superliga rugby în 7, bănăţenii vor să îşi treacă în palmares încă o clasare pe podium după confruntarea de sâmbătă. „Suntem pregătiţi pentru această finală. Cred că va fi un meci frumos între două echipe care nu mai au ce pierde. Ne dorim o victorie şi să ne trecem în palmares locul trei. Pentru primul sezon de investiţii cred că rezultatele obţinute până acum sunt bune. Şi mai este şi finala Cupei României…“, a explicat Dănuţ Borzaş, directorul sportiv al RCM-ului.
Vestea îmbucurătoare este aceea că Cosmin Cioriciu îl va avea din nou la dispoziţie pe Mădălin Lemnaru. Jucătorul internaţional ce evoluează pe postul de aripă este refăcut complet după o ruptură musculară ce l-a ţinut pe margine în semifinala de campionat cu Baia Mare.
Galben-albaştrii îi aşteaptă pe fani alături şi în meciul de la Bucureşti, aşa cum s-a întâmplat şi la celelalte meciuri importante ale sezonului. Excursia este organizată de clubul din Ronaţ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!