BCT joacă vineri primul meci din grupa 1 – 6 a campionatului naţional. Formaţia timişoreană se deplasează la Sibiu pentru o întâlnire extrem de dificilă.
„Intrăm într-o nouă fază a campionatului, sunt cele mai bune şase echipe din întrecere. Va fi o deplasare dificilă la Sibiu, vor urma şi alte deplasări lungi, iar miza şi competitivitatea întrecerii va fi mai mare. Ei au reuşit să ne învingă acasă, în campionatul regulat trebuie să întoarcem situaţia şi să avem un rezultat bun”, a declarat Tudor Costescu, antrenorul BCT.
Planurile echipei pentru această etapă a campionatului sunt mari, managerul Ilie Triţoiu insistă că mai importantă este faza de play-off a campionatului, ultima, şi că el îşi doreşte şi crede că echipa poate ajunge în semifinalele campionatului.
„Noi suntem în obiectiv, suntem mulţumiţi de parcursul de până acum al echipei. Vrem mai mult, formaţia are potenţial. Am încredere în antrenor şi echipă, nu ascund că vreau semifinala campionatului. Grupa de 1 – 6 va fi dificilă, o să ne cunoaştem mai bine adversarii. Mai important e play-off-ul decât grupa 1 – 6. În momentul actual, pentru mine personal, ar fi excelent două victorii cu Sibiu îmi doresc, după ce ei ne-au bătut în tur”, a declarat Triţoiu.
Important este că în lot nu sunt probleme medicale, iar echipa a avut o pregătire bună în ultima săptămână, spune antrenorul Costescu, care îşi doreşte ca formaţia sa să atingă maximul de formă în perioada următoare.
Cel mai nou jucător sosit la Timişoara este un junior de certă valoare, Lucas Tohătan, venit de la Baia Mare, după ce echipa de primă ligă de acolo a devenit istorie. El consideră că sosirea la Timişoara este una de bun augur, că prezenţa sa lângă antrenorul Tudor Costescu este o decizie corectă, tehnicianul fiind antrenor al naţionalei de baschet la categoria sa de vârstă.
„Decizia de a veni la Timişoara a fost una bună pentru mine. Aici sunt jucători buni, voi putea să învăţ cât mai mult de la ei. Îmi doresc să pot să ajut echipa, să fac trecerea cât mai bună către liga naţională. A contat mult şi faptul că aici antrenor este domnul Costescu, un antrenor cu experienţă care mă poate ajuta”, a declarat Tohătan.
Despre el, Costescu a spus că are valoare certă, că este unul dintre puţinii jucători din România, care la 17 ani a jucat „pe bune” în prima ligă. El va face parte din lotul pe care BCT îl va deplasa la meciul de la Sibiu. Acesta este programat vineri de la ora 18, partida fiind televizată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!