După câteva zile de pauză, CSU Politehnica Timişoara s-a reîntors la şedinţele de pregătire în vederea etapelor de pe teren propriu ce vor urma. Alb-violeţii au beneficiat de câteva zile fără antrenamente, deoarece au jucat în devans cu Ştiinţa Bacău. Din păcate, disputa cu vicecampioana (pierdută cu 28-19) a adus şi o accidentare gravă a interului Milan Torbica – fractură de piramidă nazală. Indisponibilitatea jucătorului bănăţean va dura aproximativ trei săptămâni, adică undeva la limita disputării meciului cu Bucovina Suceava, care a fost reprogramat în 26 martie, deoarece gruparea suceveană e implicată în cupele europene.
Un alt jucător cu probleme medicale, care va avea tot o pauză forţată de trei săptămâni este pivotul Ioan Tcaciuc – cu ruptură musculară. Tcaciuc s-a accidentat în disputa cu CSM Ploieşti şi a absentat în jocul de la Bacău.
Următoarele partide oficiale pentru Politehnica Timişoara sunt pe teren propriu; la sala “Constantin Jude”, vor veni în mai puţin de o săptămână două dintre pretendentele la poziţiile de eurocupe: în 22 martie HC Odorhei, iar în 26 martie Bucovina Suceava.
Până atunci, CSU Politehnica Timişoara va avea de susţinut un amical cu porţile închise. Adversari vor fi cei de la HC Minaur Baia Mare, iar antrenorii celor două formaţii au decis să evolueze fără spectatori. Partida este programată joi dimineaţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!