Un succes în această partidă va ajuta la accederea în play-off a formaţiei câştigătoare. „Abordăm meciul cu încredere şi foarte mare atenţie, jucăm practic pentru locul 6. Vrem să arătăm ca suntem o echipă de care să-i fie frică adversarului ce vine la Timişoara” a declarat antrenorul timişorenilor, Constantin Ştefan.
Denis Kaftin şi Tudor Stănescu, jucători accidentaţi în ultima perioadă, se antrenează în regim normal, dar nu sunt încă în plenitudinea forţelor. Constantin Ştefan are pretenţii de dăruire maximă din partea handbaliştilor săi. „Jucătorii mei trebuie să conştientizeze că numai dacă dau sută la sută pe teren pot să-şi adjudece victoria; pentru noi, meciurile din această perioadă trebuie tratate cu maximă seriozitate”.
La rândul său, Alexandru Ursu, ştie că va fi un meci dificil. „Odorheiul e o echipă ordonată, ambiţioasă, cu apărare foarte bună. E de muncit cu ei, dar nu ne temem, sunt convins că putem câştiga şi să-i depăşim în clasament”, a declarat jucătorul Politehnicii, Alexandru Ursu.
Oaspeţii de vineri au o situaţie delicată, după ce au pierdut trei meciuri consecutive.
Întâlnirea de la Sala „Constantin Jude” va fi arbitrată de buzoienii Vasile Pavel şi Marian State.
Citiți principiile noastre de moderare aici!