Timişoara a făcut egal, scor 31 – 31, după ce la pauză a fost 16 – 16. Egalul realizat este cu atât mai valoros dacă ne gândim că formaţia alb-violetă a jucat cu numeroase accidentări. Spre exemplu, extrema dreapta Nagy Csaba a intrat doar pentru executarea aruncărilor de la 7 metri. Politehnica putea chiar să câştige în repriza secundă, când a condus şi la două goluri diferenţă. Portarul Cristian Tcaciuc a confirmat forma bună din precedentul meci, cel cu Pandurii. Şi pe terenul celor de la Minaur a avut foarte multe intervenţii inspirate. Pe faza ofensivă, cei mai buni marcatori au fost Macovei, cu 7goluri, Spahic şi Andrijasevic cu 6, Cotinghiu cu 4. Cu egalul din Maramureş, Politehnica Municipal Timişoara acumulează 14 puncte şi depăşeşte, în clasament, echipa CSM Satu Mare. Practic, bănăţenii repetă clasarea din precedenta ediţie de campionat, anume locul 10.
Handbalistii timisoreni se clasează pe locul 10 la finalul campionatului
Jucătorii de la AS Politehnica Municipal Timişoara au reuşit un ultim rezultat pozitiv, în finalul campionatului. Ei au făcut un meci bun şi au remizat, în deplasare, cu Minaur Baia Mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!