Într-o partidă ce părea măcar echilibrată valoarea Odorheiului a fost mai mare. Oaspeţii au beneficiat şi de problemele de efectiv ale timişorenilor şi s-au impus în oraşul de pe Bega.
Timişoara chiar nu a jucat rău şi a reuşit să ţină scorul strâns. După un start excelent, de 5 – 1, Poli a cedat treptat terenul, iar cei de la Odorhei au egalat, la 6 şi la 7. După care a urmat desprinderea la două goluri a oaspeţilor, chiar pe final de repriză: 8 – 10.
Diferenţa pe tabelă s-a menţinut strânsă şi în partea a doua, dar de această dată cu avantaj de partea Odorheiului. Sportivii echipei oaspete au înscris constant şi şi-au apropiat victoria. La final s-a ajuns la 22 – 26 şi Timişoara rămâne fără nici un punct din meciul de pe teren propriu.
Fenici a fost cel mai bun de la Politehnica, cu 8 goluri, urmat de Grasu, cu 6, şi Ignat, cu 3.
Citiți principiile noastre de moderare aici!