Pornită cu gânduri mari, de recuperare a punctelor pierdute în deplasare la Chindia Târgovişte, ASU Politehnica s-a ales după meciul din intermediară cu … nimic. Alb-violeţii au fost bătuţi de o nou promovată, Metaloglobus Bucureşti. De această dată nu a mai fost caniculă, nu a fost o deplasare lungă, dar gazdele au primit două goluri.
Primul gol a fost reuşit în ultimul minut regulamentar al primei reprize, de Ghenovici, cu un şut puternic, de la marginea careului. Reuşita a venit după o repriză relativ frumoasă, cu ocazii bune la ambele porţi.
Timişoara a forţat egalarea, dar atacurile realizate nu au fost prea exacte. Iar atunci când nu îţi iese nimic… cei care înscriu sunt tot oaspeţii, tot pe final de repriză. Era minutul 92 şi la un contraatac al oaspeţilor Robu duce scorul la 2 – 0 pentru Metaloglobus.
ASU Politehnica Timişoara pierde trei puncte extrem de importante, am putea spune neaşteptat, spre deosebire de cei de la Ripensia care merg „ceas” deocamdată şi stau pe primul loc al clasamentului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!