Politehnica Timişoara, UCM HC Caraş-Severin, Dinamo Pancevo şi Kecskemet KSE sunt cele patru formaţii ce se vor lupta în 26 şi 27 august pentru a pune mâna pe trofeul Cupa Politehnica.
Tot în cadrul turneului găzduit de Sala Constantin Jude sunt incluse şi două partide speciale. Una este confruntarea generaţiilor ’86 şi ’91 – campioana contra câştigătoarei Cupei României. Şi-au anunţat participarea o bună parte dintre eroii ce au adus la Timişoara titlul şi cupa.
Handbaliştii din perioada de aur a Politehnicii vor primi din partea organizatorilor cadouri speciale, câte o sticlă de vin personalizată cu emblema lui Poli şi câte o minge de minihandbal.
„Din păcate, şi după 20 de ani tot la acel titlu de campioană ori la acea Cupă câştigată ne gândim. A fost singurul titlu câştigat de Timişoara după Revoluţie”, au punctat preşedintele lui Poli, Viorel Şerban, şi fosta extremă a Politehnicii, Alexandru Matei.
Programul turneului Cupa Politehnica
Vineri
– ora 16.00 – UCM HC Caraş Severin – Dinamo Pancevo
– ora 17.30 – meci de juniori mici
– ora 18.30 – Politehnica Municipal Timişoara – Kecskemet KSE
Sâmbătă
– ora 9.00 – UCM HC Caraş Severin – Kecskemet KSE
– ora 11.00 – Politehnica Municipal Timişoara – Dinamo Pancevo
– ora 16.00 – Dinamo Pancevo – Kecskemet KSE
– oar 17.30 – meciul aniversar de old-boys
– ora 18.30 – Politehnica Municipal Timişoara – HC Caraş-Severin
Intrarea spectatorilor este liberă pe toată durata turneului de la Sala Constantin Jude din Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!