Se pare că situaţia de la club este
fără ieşire. Jucătorii fac
performanţă pe stomacul gol, iar eventualele
restanţe financiare le-ar putea fi restituite abia
în luna iulie, când majoritatea
jucătorilor vor fi plecaţi în ţara
de origine, Serbia. De vină pentru această
situaţie este conducerea clubului şi unii
sponsori care nu şi-au ţinut angajamentele.
BCM Elba continuă… pentru public
„Este foarte greu să îţi mai
motivezi jucătorii în asemenea
situaţie. Sunt mândru că sunt
antrenorul acestor oameni minunaţi care
strâng din dinţi pentru a face
performanţă. Ei joacă acum doar pentru
minunatul public care vine la sală. Altă
motivaţie nu au, decât publicul. Poate
că în cariera mea de antrenor, unde am
obţinut 5 titluri naţionale, am antrenat
jucători mai buni, dar nicioadă astfel de
caractere. Sunt nişte oameni
excepţionali”, ne-a spus tehnicianul
Dragan Petricevici, vizibil deranjat de ce se
întâmplă la club.
„Ei vor să stai drepţi în
faţa lor şi să nu le comentezi nimic,
chiar dacă nu te plătesc. Au fost multe
acţiuni ale conducerii de care eu nici nu am fost
anunţat. Este trist că s-a ajuns în
această situaţie. Primăria ne-a ajutat,
de la CJT am primit mai mult
promisiuni, dar cei care conduc clubul trebuiau să
aibe grijă să nu se ajungă
aici”, a mai spus Petricevici, care
arată cu degetul către conducere.
Preşedintele clubului şi totodată
consilierul local Vali Moldovan spune că se va
încerca o rectificare a bugetului şi o
redirecţionare a unor bani către echipa de
baschet, dar asta de abia în
iulie, când jucătorii vor fi de mult
în vacanţă. Până atunci,
miercuri de la orele 19, BCM
Elba joacă acasă cu Asesoft
Ploieşti, campioana ultimelor 5 ediţii,
meciul doi al finalei.
În primul, prahovenii s-au impus cu greu, la
capătul unui meci dominat de
timişoreni.
Citiți principiile noastre de moderare aici!