Juniorii bănăţeni aveau de apărat în capitală un avantaj fragil obţinut în urma victoriei de miercuri de pe Dan Păltinişanu, scor 2-1, şi până la urmă a ieşit aşa cum trebuia. Timişenii au arătat nervi de oţel şi tărie de caracter, reuşind să întoarcă scorul de la 0-2 în ultimele cinci minute.
Echipa Bucureştiului de juniori a condus prin reuşitele semnate de Grădinaru, în minutul 9, şi autogolul lui Artimon din minutul 70. Deşi se părea că trofeul va ajunge într-o vitrină din capitală, ultimele zece minute ale partidei aveau să schimbe radical situaţia. În minutul 75 Albeanu prinde o execuţie care i-ar face invidioşi şi pe jucătorii Politehnicii, trimiţând mingea în vinclul porţii cu un şut senzaţional de la circa 35 de metri.
Meciul părea că se va întrepta spre prelungiri, însă Dorin Rotariu, fiul lui Ilie Rotariu, a luat o acţiune pe cont propriu cu 2 minute înainte de final şi a pus mingea la rădăcina barei pentru titlul de campioni, declanşând nebunia în tabăra timişeană de juniori.
Echipa campioană de juniori este formată din Victor Gîrlea – Cosmin Moja (’67 Roberto Artimon) , Cristian Bocsan, Miodrag Todorov, Rareş Mureşan – Dejan Boldor (’80 Flavius Torok), Daniel Popa, Mihai Scheau – Cristi Bărbuţ, Dionisie Hîrdău (’54 Alexandru Albeanu) şi Dorin Rotariu. Antrenori sunt Cristian Contescu, Romeo Malac şi William Harasim.
Primul pas gresit pentru juniori, returul pe 12 iunie
Citiți principiile noastre de moderare aici!