Iniţiativa a aparţinut clubului timişorean Porto Bega şi a reunit mai multe formaţii din România dar şi o echipă de copii din Zrenjanin. Sâmbătă au fost programate jocurile din grupe, copiii fiind împărţiţi pe două grupe de vârstă: 2001 – 2002, respectiv 2003 – 2004. La prima categorie, cele două grupe în care au fost împărţite echipele au fost câştigate de Kinder Târgu Mureş, respectiv SSS Zrenjanin.
La cea de a doua categorie, grupele au fost câştigate de LPS Banatul, respectiv LPS CSS 1 Timişoara. În finalele mari, duminică la prânz s-au întâlnit câştigătoarele grupelor. La prima categorie de vârstă au câştigat cei de la Târgu Mureş, copiii din generaţia 2003 – 2004 de la LPS Banatul învingând în cea de a doua finală. Au fost acordate şi titlurile de cel mai bun jucător, cel mai bun portar, respectiv golgheterul turneului, tot pe categorii de vârstă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!