Deşi conduşi la pauză, cu 44 – 42, timişorenii s-au impus în final având o jumătate secundă mult mai reuşită. După primul sfert era 29 – 24 pentru Timişoara şi meciul părea să fie unul relativ uşor. Dinamo prinde viaţă în sfertul doi şi ajunge la un plus de şase puncte, pentru a termina pe plus la pauza mare, cu un avantaj minim, de două puncte.
Partea a doua a partidei găseşte SCM Timişoara din nou pe plus: echipa bănăţeană ajunge la 57 – 47 la zece puncte diferenţă, dar cedează ulterior iniţiativa dinamoviştilor. Era prea târziu şi diferenţa prea mare, iar ultimele zece minute de joc sunt abordate serios de gazdele de la sala „Constantin Jude”. Sâmbătă seara, SCM Timişoara s-a impus cu 83 – 70, după ce se ajunsese şi la 16 puncte diferenţă în favoarea gazdelor.
Vladan Vukosavljevic a reuşit 23 de puncte, fiind urmat de Brown, cu 19 puncte, şi Komatina, cu 11.
Citiți principiile noastre de moderare aici!