Un număr de 30 de cai s-au întrecut în primul concurs de sărituri peste obstacole din acest an. Organizatori au fost Centrul de Echitație Herneacova şi C.S. Universitatea Timișoara. Prima zi a concursului a fost una disputată, au fost patru probe, iar cu fiecare dintre acestea înălţimea obstacolelor a crescut de la 90 la 120 de centimetri, ceea ce a sporit spectaculozitatea competiţiei. Cele două zile ale Cupei Mărţişorului vor fi punctate şi contează pentru campionatul naţional la sărituri peste obstacole.
Cei mai fericiţi dintre spectatori au fost copiii, ei au putut admira şi mângâia caii, în plus au beneficiat de o zi superbă, cu soare. Cei mai norocoşi au avut ocazia să hrănească animalele.
Nici gazdele nu au ieşit mai rău, restaurantul complexului a fost plin nonstop.
Concursul continuă duminică, de la ora 10.30, cu ziua a doua.
Citiți principiile noastre de moderare aici!