Programat în octombrie, marele premiu al Timişoarei la Automobilism, etapă în Campionatul Judeţean de Automobilism Timiş, nu s-a mai disputat din cauza unor probleme organizatorice. Cei care se ocupă de concurs au fost nevoiţi să anuleze etapa, după ce şi-au dat seama că nu prea aveau aprobare de la poliţie sau de la proprietarii locaţiei de pe Calea Şagului unde trebuia să aibă loc competiția.
Iată că Judeţeanul de Automobilism va avea sâmbătă, 7 noiembrie, o nouă etapă specială. Este vorba de marele premiu al judeţului Timiş. Evenimentul va avea loc la Sânandrei, pe platforma Terminal West.
Vor fi trei secțiuni: etapa a X-a din Campionatul Județean De Automobilism Timiș, etapa a X-a din Campionatul Județean de Karting și VII-a din Campionatul de Driftim Show.
La automobilism se va concura cu două manșe, fiecare cu trei tururi de circuit, și se va lua în considerare manșa cea mai bună, startul fiind programat de la ora 10.
Ineditul cursei este dat de faptul că vor concura două maşini în paralel. La cursa de karting startul se va da la ora 14, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 17.
Articole pe aceeași temă:
TionTV: Raliu ilegal organizat pe platforma IVECO. Politistii anunta dosare penale!
Citiți principiile noastre de moderare aici!