Seara zilei de 2 ianuarie a adus și primul antrenament al anului pentru componentele echipei UVT Agroland. Primul meci oficial este pe 13 ianuarie, cu cei de la Dinamo București. Antrenorul Bogdan Paul spune că cele 10 zile de pregătire până la prima partidă sunt absolut necesare.
„Trebuia să începem pregătirea, eu cred că au fost suficiente zile de vacanță. Ținând cont că primul meci este pe 13 ianuarie, avem nevoie de minimum 10 zile de pregătire pentru a intra într-un ritm normal de lucru. Jucătoarele au avut program individual și în vacanță, din punct de vedere fizic arată foarte bine, sper că nu au uitat ce trebuie să facă cu mingea de volei”, spune Bogdan Paul.
Echipa va rămâne la Timișoara unde va pregăti noul sezon. Deși s-a mai antrenat cu colegele de la Lugoj, situația nu se va mai repeta acum, aceasta și pentru că a doua partidă a anului are loc chiar cu bănățencele, mai spune tehnicianul.
„Pregătirea se va desfășura pe plan local, nu avem timp de altceva. Vor fi câteva zile în care partea de pregătire fizică va fi preponderentă, după care vom intra în ritmul normal, săptămâna viitoare vom avea primul ciclu de lucru complet. Nu știu dacă mai putem să ne antrenăm alături de CSM Lugoj, ținând cont că în a doua etapă avem meciul direct. Pe de altă parte, nu știu dacă avem timp efectiv în această perioadă pentru un meci amical. Trebuie să fim pregătiți 100% fizic pentru a face față la orice formă de întrecere, chiar și unui meci de verificare. Dacă la începutul săptămânii viitoare totul va fi în grafic și vom găsi un partener de întrecere, sigur că vom face acest lucru”, a mai declarat Bogdan Paul.
Pentru perioada următoare se dorește organizarea în continuare de meciuri în cuplaj cu echipa masculină.
„Cuplajele pe care le-am făcut până acum cu partenerul nostru, echipa masculină CSU UVT, au adus publicul la sală. Au fost seri foarte frumoase și pline de spectacol voleibalistic. Eu consider că dacă vom avea posibilitatea să le mai organizăm, vor fi benefice voleiului timișorean în general și clubului nostru în particular”, a încheiat Bogdan Paul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!