Milos Pesic a făcut un meci mare pe malul Crişului Repede reuşind 22 de puncte, însă evoluţia sa nu a fost suficientă pentru a aduce victoria bănăţenilor. Echilibrul este cuvântul care defineşte cel mai bine confruntarea din această seară.
După 20-19, 21-19, 11-11, în prima jumătate de oră, diferenţa pe tabelă a fost făcută în sfertul patru, 19-16 pentru gazde. Înfrângerea cu numărul 9 pentru trupa lui Petricevic care coboară pe locul 13 în clasament şi rămâne la trei puncte de play-off.
Bihorenii l-au avut în zi bună pe sârbul Mandic, autor a 22 de puncte, secondat de Maric (16), Schachtner (11), Mitchell (10), Topchov (8) şi Lazăr (4). În tabăra oaspeţilor doar Covington, cu 13 puncte şi 7 recuperări, a avut o evoluţie pe măsura aşteptărilor. Pentru că Markovic (9), Păltinişanu (8), Miskovic (8) şi Habus (5) nu au reuşit să depăşească procentajul de 50% al aruncărilor.
Ultima partidă oficială din 2010 este pentru BCT disputa de pe teren propriu, de peste o săptămână, cu Energia Rovinari.
Show Stoenescu la Alba!
În schimb fetele de la BCM Bega Danzio au făcut o nouă partidă excelentă în deplasare. Trupa lui Dan Ionescu a făcut instrucţie cu CSU LPS Alba Iulia, 69-31! Ancuţa Stoenescu a fost argint viu pe teren trecându-şi în cont 31 de puncte, adică aproape jumătate din punctele echipei sale.
Echilibrul s-a rupt după primul sfert, 17-10 pentru Bega Danzio, pentru ca următoarele reprize să fie o formalitate: 21-9, 25-6! Ultimul sfert s-a încheiat 6-6 pentru că ambii tehnicieni au rulat întregul lot.
Bega Danzio a ajuns la 17 puncte şi şi-a luat adio de la locul trei în seria Nord-Vest pentru şi rivala Satu Mare a câştigat în deplasare. Ultima rundă a sezonului regulat programează sâmbătă viitoare partida Bega Danzio – U Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!