Timp de 24 de ore, cei care iubesc înotul sunt aşteptaţi să participe la maratonului de înot 24h AquaMASTERS. Evenimentul are loc la Timişoara, la bazinul Bega, şi se adresează amatorilor, fiind deschis tuturor adulţilor pasionaţi de înot, indiferent de viteză sau tehnică în practicarea înotului. Participarea, în sine, este mai importantă decât rezultatele, spun organizatorii.
Pot participa persoane care au împlinit 18 ani până la data desfăşurării competiției şi care au o stare de sănătate şi o pregătire fizică adecvată pentru participarea la un astfel de eveniment, nefiind necesar ca participanţii să facă parte dintr-un club/asociaţie sportivă.
Evenimentul se desfăşoară pe durata a 24 de ore, începând de sâmbătă, 19 martie, ora 13, nonstop, până duminică, 20 martie, ora 13 (inclusiv pe durata nopţii).
Echipele sunt formate din 8 titulari + 2 rezerve (opţional) şi se înoată în reprize de câte 30 de minute, în 6 runde (maximul de timp înotat de o persoana fiind de 3 ore).
Se pot înscrie şi persoane în mod individual (fără echipă). În funcţie de numărul acestora, organizatorii vor putea forma una sau mai multe echipe, criteriul aplicat fiind cel cronologic (în ordinea înscrierii).
Va fi declarată câştigătoare echipa care va contabiliza cel mai mare număr de bazine, parcurse în cele 24 de ore ale competiţiei. Componenţii echipelor de pe primele trei locuri şi concurentul, respectiv, concurenta cu cel mai mare număr de bazine parcurse, vor primi diplome. Fiecare dintre participanţi va primi un certificat privind participarea la eveniment.
Înscrierile se fac on-line, până la data de 14 martie aici. Componenţa echipelor şi repartizarea lor pe culoare va fi anunţată tot on-line.
Evenimentul este organizat de către Clubul de Înot Masters Timişoara în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş si Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – Universitatea de Vest din Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!