Sala Polivalentă a Centrului Regional de Afaceri din Timișoara a fost neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori care au venit să urmărească Gala „Golden Fighter”. Iar aceştia au fost răsplătiţi pe deplin cu câteva partide bune.
Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri i-a pus faţă în faţă pe Strahinja Denic, din Serbia, şi pe Marius Munteanu. Cei doi au luptat într-un meci de Muai Thai, iar sârbul a respectat în totalitate ritualul caracteristic acestui sport, cu respectul adus ringului şi adversarului. Până la urmă, acesta a învins înainte de termen, chiar dacă adversarul său a reuşit să îi spargă nasul.
Într-un alt meci, Cătălin Oprea a câştigat în faţa lui Marius Musteţi.
Eduard Ingeaua a rezolvat rapid, din prima rundă, disputa cu Marius Luchescu, cel din urmă având nevoie de intervenţia rapidă a medicilor, direct în ring, el alegându-se cu un KO destul de violent, dar şi cu capul spart. De asemenea, Valentin Petruţ a trecut de Tudor Moraru.
O altă luptă incredibilă a fost cea dintre sârbul Luka Petrovic şi Stefan Szomoru, terminată tot înainte de termen, după ce Luka a reuşit să-i disloce umărul adversarului, în urma unei lovituri de picior bine trimisă în umărul stâng al lui Szomoru.
Timişoreanul Adrian Mitu l-a învins pe ungurul Patrick Vidacovics, de asemenea, în urma unui meci interesant.
Articole pe aceeași temă:
La Timisoara se pregateste o noua gala de sporturi de contact, Golden Fighter
Citiți principiile noastre de moderare aici!