CSS Bega se număra printre favoritele la medaliile de aur fiind atât campioana en-titre la categoria Under-20, cât şi gazda turneului final. Băieţii pregătiţi de cuplul Mihai Bolcu-Tiberiu Ondreikovics au fost depăşiţi de Steaua Bucureşti, scor 53-60, în partida jucată cu medaliile de aur pe masă. Istoria partidei s-a scris practic în primul sfert, unul în care oaspeţii şi-au creat un avantaj mare: 22-9!
De aici încolo CSS-ul a început o cursă de recuperare a terenului pierdut – 16-13, 15-15, 13-10 – însă nu a reuşit să reducă întregul handicap. Steaua a arătat o organizare mai bună, în special în defensivă, câştigând pe merit cu 60-53.
Principalii marcatori ai partidei au fost Ţibîrnă (Steaua) cu 25 de puncte, George Toth (CSS Bega) cu 18 puncte şi Zoran Milencovici (CSS Bega) cu 14 puncte.
Timişoara rămâne fără medalie de aur în acest an la nivelul baschetului juvenil, trecându-şi în schimb în palmares al doilea titlu de vicecampioană naţională.
În finala mică, CSS Viitorul Cluj-Napoca a dispus de Colegiul Naţional Aurel Vlaicu Bucureşti cu 85-70.
Citiți principiile noastre de moderare aici!