Dinamo a câştigat
fără să forţeze, profitând de o
apărare dezorganizată a
poliştilor şi de ineficieţa
acestora în situaţiile de unu contra unu.
Alb-violeţii nu s-au descurcat
în compania unui adversar cu o talie
impresionantă, reuşind să se se apropie la o
dieferenţă acceptabilă doar pe final 28-32
(9-16). De la bănăţeni îi
remarcăm doar pe Nagy şi Grasu, în timp ce
Fenici şi Cristescu primesc o bilă neagră.
Ne-au „muşcat” câinii
Derbiul tradiţional dintre Poli şi Dinamo la
handbal masculin, a avut un deznodământ logic,
dacă privim locurile ocupante în clasament
şi valoarea celor două loturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!