Handbaliştii bănăţeni nu au reuşit nici de această dată să scape de „complexul Medgidia”, pierzând la limită, jocul de debut al Ligii Naţionale 2009-2010. Înfrângerea a venit în urma prestaţiei superficiale a unor jucători, dar şi a unor accidentări dinaintea ori din timpul meciului. Politehnica Municipal Timişoara nu l-a mai putut folosi, în Dobrogea, pe interul Radu David, care s-a accidentat la ultimul antrenament dinaintea plecării
În partida de la Medgidia a devenit indisponibil şi pivotul Mirkovic – suspect de fractură la pomete. Peste aceste aspecte, a mai fost şi jocul neinspirat al unor jucători cu experienţă. În primele 25 de minute, scorul a fost strâns, dar înaintea intrării la vestiare, Medgidia s-a desprins la 3 goluri, scor 16-13. Timişorenii au continuat să-i trateze uşor pe adversari, iar această lipsă de concentrare s-a văzut în eficienţa scăzută a unor jucători ca Şimicu, Cristescu ori Corlija. Cea mai mare diferenţă a fost la mijlocul reprizei a doua, când Medgidia conducea formaţia bănăţeană cu opt goluri diferenţă. A fost momentul când au fost introduşi, în teren, şi tinerii jucători alb-violeţi, aceştia fiind surpriza plăcută a întâlnirii. Practic, cu aceşti jucători, Politehnica s-a apropiat şi a egalat în ultimul minut de joc, chiar în inferioritate numerică. Totuşi, pe apărare, patru contra şase, studenţii nu au mai rezistat şi au luat un gol important, care ar putea cântări mult pe parcursul ediţiei de campionat.
Remarcările pozitive, de la timişoreni, au fost portarul Vass şi extrema Nagy (8 goluri), în vreme ce la Medgidia, Murtaza a fost din nou omul cel mai periculos (9 reuşite). Pentru Politehnica Municipal Timişoara urmează alte două jocuri foarte dificile, în luna septembrie. Întâi, este primul meci acasă, cu HCM Constanţa, campioana României. Întâlnirea e programată duminică, 13 septembrie, la ora 11, la sala „Constantin Jude”. După aceea, în 27 septembrie, vine deplasarea la Steaua Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!