AS Politehnica Municipal s-a deplasat la prima partidă din returul campionatului cu o serie de indisponibilităţi în lot, ceea ce a îngreunat şi mai mult misiunea bănăţenilor. Constănţenii au condus de la bun început, reuşind să închidă prima repriză cu scorul de 20 – 13. Diferenţa de pe tabela de marcaj a crescut în cea de a doua repriză, scorul final fiind de 38 – 24 în favoarea gazdelor. „Chiar dacă am căzut moral în debutul de meci, am văzut voinţă din partea băieţilor şi unele realizări, care îmi dau speranţe pentru meciurile următoare. Ne trebuie răbdare şi înţelepciune cu aceşti tineri” a declarat antrenorul AS Politehnica Municipal, Sabin Dacău la finalul partidei. De la timişoreni principalii marcatori au fost David – 7 şi Spahic – 5. Pentru Politehnica Municipal Timişoara urmează o nouă perioadă destul de lungă până la viitorul meci oficial, cel de pe teren propriu cu Steaua Bucureşti. Întâlnirea cu roş-albaştrii va fi în 17 februarie, la ora 16. Până atunci, handbaliştii bănăţeni vor mai juca două meciuri amicale cu echipe din Serbia, la Proleter Zrenjanin şi acasă cu Kikinda.
Înfrângere pentru handbaliştii de la AS Politehnica
Politehnica Timişoara învinsă la Constanţa. Echipa de handbal masculin a Timişoarei nu a făcut faţă campioanei şi a pierdut partida desfăşurată la malul mării, în faţa lui HCM Constanţa.
Citiți principiile noastre de moderare aici!