În ultimul sezon a jucat în prima ligă a Franței, pentru Volley-Ball Nantes.
Roxana Bacșiș este singura jucătoare din lotul UVT Agroland care a câștigat titlul național la senioare în România. A devenit campioană prima oară în 2006, la 17 ani, alături de Rapid AIBO București. Au urmat alte două medalii de aur în 2013 și 2014, alături de Știința Bacău. Cu trupa moldavă, a câștigat de două ori și Cupa României.
„Este adevărat că în România am jucat numai la echipe care s-au bătut la titlu, dar îmi plac provocările și nu cred că venirea la Agroland este un pas înapoi. Îmi doresc să facem un sezon cât mai bun, cred că prin multă muncă și dăruire rezultatele vor veni cu siguranță”, a declarat Roxana Bacșiș.
În sezonul 2015-2016, la CSM București, a fost colegă cu Diana Balintoni, Mihaela Ozun și Diana Cărbuneanu. În stagiunea amintită, CSMB a câștigat Cupa Challenge, iar Roxana a fost cea mai bună marcatoare a competiției. Tot în sezonul amintit, jucătoarea de 1,89 metri a colaborat cu antrenorul Bogdan Paul, alături de care va lucra și la Timișoara.
„Am ales să vin la Timișoara pentru că îmi doresc foarte mult să joc și să ajut echipa prin experiența mea. Nu ne va fi ușor, având în vedere că suntem o nou-promovată, dar am foarte mare încredere, atât în forța grupului, cât și în antrenor. Cred că este foarte important faptul că suntem o echipă formată aproape în totalitate din românce. Sper să reușim o surpriză frumoasă și să aducem timișorenii la volei”, a mai spus Bacșiș.
Campania de achiziții care vizează strict lotul de senioare pentru următorul sezon, se încheie odată cu transferul Roxanei Bacșiș. UVT Agroland le-a mai adus în această vară pe Andreea Petra (centru), Ariana Pîrv (extremă) și Diana Cărbuneanu (extremă).
Citiți principiile noastre de moderare aici!