Clubul Sportiv Gratzu beneficiază de sprijin din partea Procar Timişoara în participarea la diferite competiţii naţionale şi internaţionale, dar şi la organizarea deja celebrelor Ture bănăţene şi a Cupei Cetăţilor, evenimente susţinute în cadrul campaniei „Verde pentru Biciclete”.
„Am ales această formă de implicare în sport pentru că ciclismul a fost dintotdeauna un simbol pentru Skoda. Să nu uitam că, încă din perioada de început, cu mai bine de un secol în urmă, înainte de a produce automobile, fondatorii companiei, Laurin si Klement, au produs biciclete”, ne-a declarat Mihaela Rusu, director general Procar – Centrul Skoda Timisoara.
„În prezent, ciclismul continuă să reprezinte unul dintre stâlpii de rezistenţă ai strategiei de sponsorizare a companiei Skoda, prin implicarea în cele mai importante competiţii rutiere, începând cu întrecerea nr. 1 în lume, Turul Franţei. În ceea ce ne priveşte, Procar fiind primul şi cel mai important reprezentant oficial Skoda în zona de vest a României, suntem onoraţi să transpunem această strategie de implicare în sport, la nivel regional. Iar importatorul Skoda, Porsche România, este alături de noi în acest demers. Skoda este un brand care se adresează familiei întregi, indiferent de vârstă şi generaţie, aşa că îi aşteptăm alături de noi şi de partenerii noştri de la Gratzu pe toţi timişorenii amatori de mişcare şi care doresc să aibă un stil de viaţă sănătos”, ne-a mai declarat Mihaela Rusu.
De cealaltă parte, Graţian Bolog, conducătorul clubului CS Gratzu, ne-a declarat că apreciază parteneriatul semnat. „În urma înţelegerii, Procar – Centrul Skoda Timişoara ne sprijină în toate activităţile desfăşurate. Suntem 32 de membri activi care reprezentăm clubul la cele mai importante competiţii. Beneficiem de material sportiv şi de concurs, dar şi de susţinere în realizarea transportului şi plata combustibilului necesar. Procar Timişoara ne ajută în organizarea tuturor Turelor Bănăţene, desfăşurate împreună cu cei de la Verde pentru Biciclete”, ne-a declarat Bolog.
Procar – Centrul Skoda Timişoara nu se află la prima implicare în sportul românesc. Procar a fost, de-a lungul anilor, partener ai unor performeri precum Titi Aur sau echipa de handbal UCM Resiţa, în momente cheie precum câştigarea titlului naţional la raliuri, respectiv a Cupei Challenge la handbal masculin. Reprezentanţii dealerului Skoda promit că, având deja o autentică tradiţie în parteneriate cu învingătorii, susţinerea acordată sportului va merge mai departe.
Timisorenii, pe locul doi in campionatul austriac de mountainbike
Citiți principiile noastre de moderare aici!