Adversarul de duminică este unul incomod, spune bosniacul aflat la cârma BCT, iar schimbările numeroase de jucători, efectuate „din mers”, nu sunt aliatul echipei sale. „Piteștiul formează o echipă foarte bună, dificilă. Dar în întreg campionatul, și aici mă refer la primele 11 clasate, sunt formații foarte bune. Toate sunt forțe în baschetul românesc în acest moment, iar Piteștiul e una dintre ele, bineînțeles”, a afirmat Petricevic.
„Piteștiul vine după o calificare în Final Four, noi după o ratare de calificare. Dar nu trebuie făcută o legătură între cele două rezultate, pentru că e vorba despre altă competiție. Noi ne concentrăm asupra campionatului, dorim să obținem rezultate cât se poate de bune și sunt covins că le putem obține. Nu suntem atât de departe precum spun ultimele rezultate”, a declarat Petricevic, vineri.
Destul de mult în jocul BCT contează venirea jucătorilor noi, mai bine spus timpul necesar adaptării şi integrării lor în team-ul timişorean. „Timpul nu ne-a fost un aliat, cel puțin mie nu mi-a fost. Sunt convins că această echipă, în formula actuală, poate face mult mai mult, dar trebuie și timp și o perioadă de pregătire în care să nu fie atât de multe meciuri mai grele. De fiecare dată, cu cinci zile înaintea unui meci, a venit câte un jucător nou, începând de la Conley, la Gacesa, la Vasojevic și Fenn. Cine cunoaște sport, poate înțelege ce înseamnă acest lucru”, a mai declarat tehnicianul.
Petricevic a cerut obiectivitate şi înţelegere şi din partea presei, spunând că prin ceea ce se scrie se influenţează publicul. „Trebuie să fim un pic mai obiectivi şi să înţelegem. La voi, când vine un coleg nou, în primele cinci zile nu știe nici măcar unde e toaleta. Aşa e şi la noi, primele cinci – zece zile, mai ales când e jumătatea lui ianuarie, este foarte greu. Aici nu e un puzzle, nici un joc pe Nintendo, unde cu mânuţa punem oamenii acolo unde trebuie să stea. Eu sunt optimist, pentru că văd cum se muncește, atmosfera în lot, jucătorii americani au o etică de muncă foarte bună și de aceea sunt încrezător. Nu vorbesc de obiective, dar sunt convins că vom juca un baschet mai bun decât jucat în ultimele meciuri. Cele cu Oradea nu au fost deloc rele, dar insuficient de bune pentru a obţine victoria, asta admit” a mai declarat Petricevic.
Starea de sănătate a lotului e bună, nu lipseşte decât Vladimir Panic, el fiind accidentat de mai mult timp „Mereu mai avem de efecuat două-trei antrenamente până la meci, să ne rugăm la Dumnezeu că nu se mai întâmplă nimic”, a vorbit Petricevic despre situaţia lotului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!