Pero Milosevic vrea o săptămână în care să pregătească returul cu cei de la Ribnica. Obstacolul se numeşte Suceava, mai precis echipa din localitate, care nu e de acord să joace meciul de campionat, programat miercuri, după partida din Slovenia.
„Nu e normal ca miercuri să jucăm cu Suceava şi joi să ne urcăm în autocar şi să mergem în Slovenia. Este interesul handbalului românesc ca Timişoara să meargă cât mai departe în cupele europene. Asta nu este fair play”, a declarat după meciul de sâmbătă, Milosevic.
Totuşi, el a fost mulţmit măcar de victoria obţinută.
„Am declarat că Ribnica e o echipă bună. Au jucători de națională, doi jucători foarte buni pe părțile laterale, iar centrul lor e fantastic. Am muncit mult pentru un rezultat bun și l-am obținut. E un scor bun cu o echipă bună. A fost o atmosferă frumoasă, publicul ne-a susținut, a fost în fine momente când ne-au ajutat. Va fi foarte dificil la Ribnica. Diferenţa de cinci goluri, niciodată nu poți spune că diferența e suficientă. În Europa e dificil. Avem exemplul Barcelonei, care nu s-a calificat în primele patru. La 4-5 goluri jocul porneşte ca şi cum ar fi de la 0-0”, a declarat după meci Milosevic.
La rândul său, Andrei Santeiu, spune că doar în retur se va vedea dacă cinci goluri sunt destule pentru calificare.
„Vreau să mulțumesc publicului, a fost extraordinar. Am avut o săptămână foarte grea după meciul de la Reșița, suntem obosiți. E o victorie, s-a terminat o repriză, mergem la Ribnica și vom vedea ce se va întâmpla acolo. Vom vedea în retur dacă 5 goluri sunt suficiente. Eu sunt sigur că vom câștiga și acolo. Ribnica este o echipă foarte puternică, cu jucători foarte buni, tehnici. Pot să spun că sunt mai puternici decât adversarii pe care i-am întâlnit până acum în cupele europene”, a declarat Santeiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!