Aceasta a venit la Timişoara pentru a discuta cu antrenorul Dragan Petricevici, pe care îl doreşte, din nou, la echipa naţională de tineret ,,under 20”.
,,Am discutat cu Dragan şi la Sarajevo, unde am fost cu naţionala U 18 şi i-am propus să revină la echipa de tineret. Avem nevoie de experienţa lui. Sper să-l convingem. El ne-a dat, atunci, un răspuns favorabil, însă după aceea s-a luat cu alte probleme”, a spus Carmen Tocală.
Preşedintele FR Baschet a venit să-i vadă la treabă şi pe posibilii jucători de la naţionala mare. Principalii vizaţi, din rândul echipei BCM Elba, sunt Daniel Tudosă, purtătorul tricoului cu numărul 5, şi Alexandru Mihuţ, transferat de la Târgovişte.
,,Sunt doi jucători de la Elba care sunt în atenţia noastră, Tudosă şi Mihuţ. Vrem să mizăm pe Tudosă pentru că a ajuns la o vârstă la care poate să fie util la Naţională. El a mai fost la juniori şi tineret, însă a avut fluctuaţii”, a mai spus Tocală.
Carmen Tocală a plecat de la Timişoara la Oradea, unde se desfăşoară Turneul Final la juniori II.
Citiți principiile noastre de moderare aici!