Ionel Pascota este la o victorie distanţă de un nou titlu de campion naţional. Pilotul din Giroc este liderul clasamentului general la Supersport cu două runde înainte de finalul sezonului şi îi lipseşte un singur succes pentru a-şi apăra titlul naţional. O victorie, duminică, pe aeroportul din Arad, ar fi cea de-a treia a sezonului pentru Pascotă, număr suficient pentru a pune şampania la rece.
Pilotul numărul unu al celor de la Pascota Racing Team va lua startul şi în cursa de la 1.000 cmc Superbike, unde de asemenea este în cărţi pentru titlul naţional, însă acolo bătălia se dă cu Bucureştiul. Totodată, girocanul este foarte bine plasat şi în Campionatul European de Est, unde conduce la general înaintea ultimei etape de la clasa 600 cmc Supersport. Ionel Pascota îl are adversar pe bulgarul Ivan Grozev, iar duelul decisiv are loc în 9-11 septembrie, la Belgrad, în Serbia.
Revenind la cursa din 20 august, de la Arad, trebuie spus că clubul din Giroc trimite împreună cu marele campion încă cinci sportivi: Mircea Doncean – 600 cmc Supersport, Adrian Enache – 600 cmc Supersport debutanţi, Horia Brustur – 600 cmc Supersport debutanţi, Mihalache Bogdan – 1000 cmc Superbike şi Alexe Birnbaum la clasa Oldtimer. Interesant e că Enache şi Brustur îşi disptută titlul naţional la clasa 600 cmc debutanţi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!