Handbaliştii bănăţeni au câştigat joi dimineaţa al doilea joc de verificare desfăşurat la Timişoara în compania echipei de prima ligă sârbă, Metaloplastika Sabac. Studenţii lui Vuckovic s-au impus cu 29-27 (17-13) după o partidă identică cu cea de miercuri după-amiază. Grasu – 7 goluri, Lela – 4 goluri, Timofte – 3 goluri şi Mrakic – 3 goluri au fost principalii marcatori ai lui Poli în meciul doi cu sârbii.
Dubla cu Sabac a închis o săptămână aglomerată pentru alb-violeţi, care în această perioadă au susţinut 6 teste. Moment potrivit pentru a trage primele concluzii legate de nivelul pregătirii.
„Sunt mulţumit de nivelul la care suntem, avem cam 70% din potenţial în acest moment. Mai avem turneul de la Timişoara unde putem regla destule lucruri. Sabac a fost un adversar ideal pentru noi, ei joacă ca şi CSM Bucureşti, adversarul nostru din prima etapă, şi am putut să exersăm unele faze. Totodată am dat şanse la toţi jucătorii să arate ce pot”, a spus antrenorul sârb al timişorenilor.
Cu 8 goluri marcate în dubla cu Metaloplastika, extrema Mihai Timofte a fost unul dintre jucătorii cei mai eficienţi ai lui Poli. „Meciuri utile pentru noi cu un adversar ce joacă un handbal modern. Încă mai trebuie să ne omogenizăm şi Poli va fi mult mai puternică anul ăsta şi în atac şi în apărare. Ne dorim un an mult mai bun, fireşte că ne gândim şi la cupele europene”, a încheiat Timofte.
Politehnica a castigat primul duel cu sarbii
Citiți principiile noastre de moderare aici!