Studenţii bănăţeni au de apărat 4 puncte în ultimele două runde ale campionatului în faţa lui Minaur Baia Mare pentru a-şi păstra un loc în elită şi din sezonul viitor. Poli a câştigat un punct mare la Odorhei, sâmbătă, în antepenultima rundă a sezonului. Un 30-30 (18-17) greu de anticipat, dacă ţinem cont de ecartul în clasament între cele două formaţii. Poli a făcut un nou meci bun în compania lui HC Odorhei, la fel cum s-a petrecut şi în meciul tur pierdut la un singur gol. De data aceasta, timişorenii au avut mai mult noroc şi au obţinut primul egal din campionat atunci când le ardea buza mai tare.
Trupa lui Nedeljko Vuckovic îşi păstrează locul 12 cu 13 puncte, însă are 4 puncte în faţa lui Minaur Baia Mare şi are nevoie de un egal în meciul direct de sâmbătă, de la Timişoara, pentru a-i trimite pe maramureşeni la matineu.
,,Acest egal reprezintă aproape o victorie, dacă ne gândim că l-am obţinut pe terenul echipei de pe locul doi al clasamentului. Am rezolvat în mare măsură ecuaţia echipei care va juca şi în sezonul viitor în Liga Naţională, dar asta nu înseamnă că nu vrem să învingem Minaur“, a punctat secundul alb-violeţilor, Uwe Bittenbinder.
Odorhei: Ferenczi 7, Rusia 6, Kuzmanoszki 5, Mihalcea 4, Stoilov 4, Talas 3, Răpciugă 1; Poli: Şimicu 12, Fenici 7, Stan 4, Mrakic 3, Cristescu 2, Nagy 2.
Citiți principiile noastre de moderare aici!