Alb-violeții își continuă evoluția bună din meciurile amicale cu o nouă victorie, a noua în perioada prestagională. Joi după-amiaza, studenții au învins-o pe Metoplastika Sabac pentru a treia oară în ultimele două săptămâni. Partida de la Sala Constantin Jude a constituit cea mai mare diferență dintre cele două echipe, 32-25 (15-12).
Cu această ocazie bănățenii l-au testat pe sârbul Marinko Kekezovic, un inter în vârstă de 26 de ani care a și marcat două goluri. „Îl știu pe Marinko, a jucat în Ungaria și Serbia și l-am propus conducerii. Joacă inter și coordonator. Rămâne de văzut dacă regula străinilor ne va permite să mai luăm încă un sârb”, l-a caracterizat tehnicianul alb-violeților.
Revenind la joc, trebuie spus că punctele gazdelor au fost marcate de Mrakic – 7, Timofte – 4, Stan – 4, Sabin Ignat – 3, Cozma – 3, Cotinghiu- 2, Lela – 2, Kekezovic – 2, Spahic, Cristescu și David câte unul.
„Am fost puțin obosiți în jocul de azi, dar am jucat bine. Suntem pregătiți pentru campionat, suntem în formă bună. Avem echipă, avem linie și dacă vom avea atitudine și vom începe cu dreptul putem face surpriza”, spunea la final Vuckovic.
Vineri, cele două formații se reîntâlnesc la Sala Constantin Jude pentru o nouă partidă de verificare, ultima pentru Poli, care peste numai o săptămână începe Liga Națională într-o partidă acasă cu nou-promovata Petrolul Ploiești.
Citiți principiile noastre de moderare aici!