Vineri a pornit la drum o nouă ediţie a Raliului Criminalistilor. 27 de echipaje s-au aliniat la startul unei întreceri ce are drept pornire Timişoara, iar sosirea este prevăzută în staţiunea Arieşeni.
De-a lungul raliului, poliţiştii şi invitaţii lor trebuie să-şi dovedească talentul la volan, fie pe kart, fie pe maşină, ori în poligonul de tir şi să facă faţă unui test de perspicacitate.
Primele emoţii au venit vineri, la primele ore ale zilei, pe circuitul de karting Isac, din zona Freidorf. Piloţi şi copiloţi, toţi cei 54 de participanţi, s-au luptat individual cu secundele şi cu propriile bariere.
Raliul Criminalistilor se opreşte astăzi la Giarmata pentru proba auto, iar apoi porneşte către Arieşeni, unde se desfăşoară restul probelor.
S-a dat startul la Raliul Criminalistilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!