BCT îşi păstrează jucătorii cu cele mai bune evoluţii în stagiunea recent încheiată. Americanul Dominique Archie, sârbul Zlatko Jovanovic şi românii Dragoş Andrei şi Bogdan Popescu vor juca în alb-violet şi în sezonul viitor. Ultimul care şi-a prelungit înţelegerea cu bănăţenii este Popescu, desemnat jucătorul sezonului regulat în Divizia A.
„Eu m-am simţit foarte bine la Timişoara în sezonul proaspăt încheiat şi cred că se poate face performanţă la acest club. Acum există deja un nucleu al jucătorilor care au dus echipa în două finale, iar dacă se mai “clădeşte” pe lângă putem obţine rezultate şi mai bune. Eu unul îmi doresc foarte mult un trofeu, pentru că nu am încă niciunul în cariera mea de jucător”, a confirmat extrema de forţă a BCT-ului care la 33 de ani şi-a trecut în cont o statistică de 16,3 puncte, 6,0 recuperări şi 1,3 pase decisive/meci.
În schimb, Branko Cuic nu va mai evolua la echipa bănăţeană din sezonul viitor. Fundaşul în vârstă de 34 de ani se desparte astfel după un singur sezon de Timişoara. Cuic, jucător important în planurile tactice ale lui Badnjarevic, este al treilea nume pus pe liber de BCT în aceste zile. Spralja şi Siriscevic au părăsit şi ei Banatul.
Team-ul violet nu schimbă nimic pe banca tehnică, după ce şi antrenorul secund Srdjan Jovanovic şi-a prelungit înţelegerea.
Jovanovic, inca doi ani in tricoul BC Timisoara
Dominique Archie a semnat prelungirea contractului cu BC Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!