Predrag Badnjarevic a vizitat în aceste zile municipiul de pe Bega pentru ultimele negocieri cu oficialii BCT, negocieri ce au curs constructiv.
„Ne-am întâlnit vreo câteva ore cu Badnjarevic şi i-am prezentat oferta noastră, deocamdată doar pe un singur an. I-a plăcut că vrem să facem performanţă. I-am dat câteva DVD-uri cu jocurile noastre ca să vadă ce posturi ar fi de acoperit. Ne-a promis că în două zile ne dă răspunsul, care cred că va fi unul pozitiv. Ne-am înţeles în mare parte la toate capitolele. Cred că în proporţie de 95% el va fi antrenorul nostru în sezonul viitor!”, a anunţat preşedintele Baschet Club Timişoara, Vali Moldovan.
Tehnicianul sârb este proaspăt campion şi câştigător al Cupei în Tunisia, cu echipa Etoile du Sahel. CV-ul lui Predrag Badnjarevic este unul solid, cu meciuri la naţionala Egiptului şi experienţă în campionatul Serbiei. Belgrădenul în vârstă de 48 ani a mai fost în campionatul românesc, la West Petrom Arad, în 2004.
Citiți principiile noastre de moderare aici!