Sâmbătă, 18 mai, pista amenajată între Sânmihaiu Român şi Diniaş, îşi primeşte oaspeţii pentru etapa cu numărul doi din Campionatul de Rally-Cross. De la ora 10 se dă startul primei maşini pe macadamul de la Diniaş.
„Ne aşteptăm la aceeaşi prezenţă ca în runda inaugurală, aproximativ 20 de concurenţi. Vom avea participare şi din afara judeţului, mai ales la clasa juniorilor“, spune organizatorul Florin Isac.
Structura campionatului are 4 etape programate în lunile mai, iunie, iulie şi septembrie. Foarte interesant e faptul că participarea în acest campionat nu necesită permis de conducere şi nici maşini înmatriculate. Totodată, concurenţii pot participa atât cu maşini personale cât şi cu maşini închiriate de la organizatori.
Se vor alerga două manşe de concurs a câte 3,3 kilometri. Clasele de participare sunt Juniori I (până la 14 ani), Juniori 2 (15-18 ani), Clasa 1 (sub 1600 cmc), Clasa 2 (1600 cmc – 2000 cmc), Clasa 3 (peste 2000 cmc).
Taxa de participare este de 100 de lei. Înscrierile încep din 13 iunie şi durează până în 16 iunie, la sediul firmei Auto Club Isac din Freidorf.
Citiți principiile noastre de moderare aici!