Timișoara a tranșat fără emoții derbi-ul studențesc din Superliga de rugbi. Studenţii din Banat au făcut spectacol la Cluj, pe arena Iuliu Haţieganu, realizând scorul campionatului. Chiar dacă RCM a marcat 10 eseuri, bucuria lui Chester Williams a fost un rezervată din simplul motiv că l-a pierdut pe Țăruș, suspectat de ruptură de ligamentelor încrucișate.
Meciul de sub Feleac a început tare pentru gazde, care după câteva minute au încasat două eseuri de la Rus şi Lemnaru. Până în minutul 30 timișorenii au mai lovit de două ori, Lazăr și Tuiatua culcând balonul în terenul de țintă, iar Calafeteanu transformând ambele lovituri. Cu punctul bonus ofensiv deja asigurat, galben-albaștrii le-au permis adversarilor eseul de onoare înainte de pauză.
A fost însă încercarea care i-a înfuriat pe bănățeni, care în repriza a doua și-au distrus adversarul iar eseurile au curs pe bandă rulantă. Lemnaru a fost omul zilei, acesta reușind încă trei eseuri în partea secundă și a încheiat meciul cu 20 de puncte. Fercu, Carpo și Calafeteanu au culcat câte o dată balonul în terenul de țintă. La transformări, Fercu a semnat una, iar Calafeteanu două pentru un incredibil 71-5!
După acest succes RCM o ajunge din nou pe CSM Baia Mare în clasament. Cu 19 puncte, timișorenii le-au luat fața maramureșenilor grație punctaverajului (diferența dintre punctele marcate și cele primite): 170-35 față de 163-35.
Sâmbăta viitoare în Ronaţ vine Steaua, iar în formația timișoreană vor reintra căpitanul Burcea şi experimentatul Bălan, cărora le-au expirat suspendările.
Citiți principiile noastre de moderare aici!