S-a plimbat jumătate de lume cu avionul pentru a ajunge în oraşul de pe Bega. Este vorba de Grainger Heikell, un neozeelandez ce va fi mâna dreaptă a lui Danie în perioada următoare.
„Ne-am dorit un antrenor care să lucreze mai mult la grămezi”, spunea Dan Dinu, principalul susţinător al RCM. Şi alesul a fost tehnicianul din emisfera sudică adus acum să lucreze cu jucătorii timişoreni.
Cu un drum infernal pe relaţia Auckland – Los Angeles – München – Timișoara, tehnicianul a ajuns duminică după-masă la Timişoara. A fost aşteptat la aeroport chiar de “şeful” Danie de Villiers.
„Recunosc, nu ştiu deocamdată prea multe despre echipă, am făcut puţină cercetare pe internet în ultimele două săptămâni. Am văzut că formaţia a avut succes în ultimii doi ani. Eu sper că se va continua şi eu voi ajuta la această serie. Deja Danie mi-a trimis o serie de informaţii despre jucători. Par nişte jucători de calitate, sunt bucuros că voi lucra cu ei”, a declarat Grainger Heikell.
Prima experienţă a tehnicianului, legată de România, este încă din copilărie, a mărturisit Grainger.
„Tatăl meu mi-a dat cu mulţi ani în urmă un tricou al României, el a ajuns atunci din greşeală în autocarul delegaţiei române prezente în Noua Zeelandă. Foloseam acel tricou la antrenamentele mele. Iar acum, mă aflu aici. E amuzant cum se întorc lucrurile”, a mai spus Heikell la sosirea în Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!