„Atmosfera este bună. fetele
sunt apte şi dornice de a aduce un titlu
Timişoarei”, a declarat Octavian
Popescu, antrenor Ripensia
Săptămână agitată în
sânul echipei de fotbal feminin. După ce au
fost anunţate că echipa se
desfiinţează, starea de spirit a fetelor a
devenit îngrijorătoare. Unele au sperat
până în ultima clipă că
situaţia se va remedia, iar altele au fost
„curtate” de alte cluburi.
În cele din urmă, toate s-au bucurat că
vor continua împreună şi că au
şansa să aducă oraşului un trofeu.
Antrenorul Tavi Popescu povesteşte ce s-a
întâmplat în ultimele zile: „De
la începutul săptămânii ne-am
reluat pregătirea. Fetele sunt ambiţioase
şi dornice de a face performanţă.
Şocul desfiinţării le-a cam speriat, dar
acum totul este bine. Sunt bucuroase, cu toţii
suntem, pentru că era păcat să ne oprim
la mijlocul traseului şi acum vom face totul
pentru îndeplinirea obiectvelor”. Fosta
mare glorie a Politehnicii, nu este îngrijorat
că fetele au pierdut o
săptămână de antrenamente:
„Avem noroc că în primele etape vom
avea meciuri mai accesibile, iar până la
meciul cu Clujul din semifinalele Cupei, sperăm
să fim la parametri optimi.
Până atunci avem câteva partide mai
uşoare în campionat, dar şi amicale cu
grupe de juniori-băieţi, de la
Jimbolia”. Ripensia va debuta în retur pe
15 martei cu o deplasare la Reşiţa. Vor urma
apoi jocurile cu Ploieşti şi Constanţa,
după care „şocul” semifinalelor
Cupei cu Clujana Cluj.
Citiți principiile noastre de moderare aici!