Cu un antrenor venit să facă treabă în orașul unde s-a lansat în fotbalul mare, Sandu Pelici, Ripensia pare să joace tot mai bine. Scorul din partida de sâmbătă, cu cei de la Luceafărul Oradea, 2 – 0, o confirmă.
Meciul de pe Ciarda Roșie putea să înceapă cum se poate mai rău pentru gazde. Paraschiv a scăpat pe contraatac, dar șutul său a lovit transversala porții Ripensiei. Golul urma să vină câteva minute mai târziu, dar în poarta Oradiei. A fost un corner executat de Toma, Străuț a trimis mingea în bară, dar Bădăuță, atent, trimite mingea în poartă.
În general, meciul a curs spre poarta oaspeților, iar aceasta avea să se concretizeze în minutul 78, Hecsko înscriind pentru 2 – 0. Mansour a fost aproape să înscrie, în două ocazii, dar scorul final nu s-a mai schimbat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!