Ripensia a beneficiat din plin, vineri, de faptul că nici cei de la Petrolul nu se pricep prea mult cu mingea, scăpând ieftin, cu o înfrângere de doar 1 – 0. E drept, nu a avut parte nici de un arbitraj prea fericit.
Cât despre antrenor, Pelici nu prea avea ce face cu materialul avut la dispoziție, minunile în fotbal nu se produc în câteva zile. Jocul Ripensiei a scârțâit rău, echipa a fost fricoasă, a greșit enorm în apărare şi nu a prea știut, cu excepția unei ocazii, chiar bune, cum e să fii acolo în avanposturi.
De cealaltă parte, Petrolul a ratat incredibil din poziții incredibile, dar a marcat golul care a făcut diferența. Şi acesta a venit dezamăgitor de devreme, dezamăgitor pentru oaspeți, care s-au trezit cu o tonă de plumb turnat în ghete încă din minutul 4. A fost un corner executat de Herea şi transmis în poarta lui Dobre de Antoche. Faza a fost una, am putea spune controversată, cu atât mai mult cu cât un jucător ripensist a rămas întins în careul propriu, la o fază suspectă de fault. Acesta a fost scorul la pauză, ceea ce permitea existența speranțelor pentru partea a doua.
Dar totul s-a năruit undeva în minutul 65, când portarul Ripensiei, Dobre, vede direct roșu la o fază, din nou interpretabilă, mai ales că tânărul goalkeeper timișorean a nimerit mingea şi nu era chiar ultim apărător. Jocul se rupe, Petrolul e călare pe Ripensia, iar Ripensia greșește groaznic de mult şi de evident în apărare. Parcă Petrolul a tras pentru scorul de 1 – 0, că nu ar fi vrut, de fapt, un avantaj mai mare.
Ripensia putea egala, chiar în inferioritate, în minutul 76, Toma ratând la centimetri vinclul porții adverse şi un 1 – 1 neașteptat.
S-a terminat 1 – 0 şi e timpul ca Pelici să se pună pe treabă şi să modifice ceva la echipă, pentru că aceasta „șchioapătă rău de tot”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!