Prima zi a meciurilor de pe tabloul principal al CEV Satellite nu a fost un mare succes pentru românce. Ambele echipe româneşti incluse au luat bătaie şi s-au bătut pentru locurile din partea inferioară a clasamentului, şi aceste meciuri fiind pierdute. Echipa formată din Florina Murariu (CSM Timișoara) / Sorina Miclăuș (CTF Mihai I București) a fost învinsă de rusoaicele Olga Motrich și Yulia Abalakina, favoritele numărul 1 al competiţiei. A fost nevoie de doar 24 de minute pentru ca problema câştigătoarei să fie rezolvată: 2-0 (21-10, 21-5).
Adriana Melniciuc (CSM Timișoara) și Diana Tătaru (CSU Reșița) nu au avut nici ele mai mult succes, fiind învinse de Anastasija Kravcenoka şi Tina Gaudina din Letonia, scor 2-1 (19-21, 21-7, 15-9).
Melniciuc şi Tătaru au fost învinse joi după masă şi în meciurile de clasament, de această dată de perechea bulgară Mishonova/Angelova, considerate favorite cu numărul 12, faţă de locul patru atribuit româncelor. Scor final: 1-2 (16-21, 21-17, 13-15). De asemenea, perechea Murariu/Miclăuş a luat bătaie de la o altă pereche letoniană, Lece/Ozolina, cu un scurt 2-0 (21-16, 21-9).
Meciurile continuă vineri cu cele de clasament, semifinalele competiţiei fiind programate sâmbătă, de la ora 10 şi 11, tot pe terenul din Parcul Rozelor. Finala mică e sâmbătă de la ora 18, iar finala mare de la ora 19.
Articole pe aceeași temă:
La Timisoara incepe o noua editie a CEV Satellite, la volei pe plaja
S-a stabilit programul turneului european de beach volley de la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!