Operaţiunea de înfiinţare a acestei academii a demarat deja, clubul derulează deja selecţii în rândul tinerilor, atât la Timişoara, cât şi în localităţile din jur. Deja sunt căutate viitoare talente la Dumbrăvița, Giarmata, Pișchia, Fibiș, Bencec și Murani. Vor urma acțiuni similare la Șag, Parța sau Săcălaz.
“Noi avem deja în cadrul clubului antrenori care sunt absolvenți ai UVT, fie în cadrul ciclului de licență fie la masterat. În timp, este important să asigurăm o formare pe diverse paliere, deoarece din rugby nu se câștigă atât de mult încât să poți trăi întreaga viața. Unii vor dori să urmeze o carieră de management sportiv, alții în antrenorat”, a declarat vicepreședintele clubului, Mădălin Bunoiu.
Planurile de viitor sunt mari, RCM îşi doreşte un centru de pregătire la care să se antreneze 150-200 de juniori. Problemele sunt legate de lipsa infrastructurii, antrenamentele juniorilor se suprapun peste cele ale echipei mari, iar vestiarele improprii nu pot susţine activitatea ambelor componente ale formaţiei timişorene.
“Vrem să avem cel mai mare centru de juniori din țară. În momentul de față avem două echipe, la U17 și U19, ultimii urmând să devină seniori după acest sezon. Din vară, vom mai avea o grupă de U16. Am făcut selecții la clasele a VII-a și a VIII-a, la școli din oraș și de la sat, iar zilnic ne vin la antrenament undeva la 40-50 de copii”, spunea Dănuţ Borzaş, secretar general al RCM Universitatea de Vest Timişoara.
Desemnaţi să se ocupe de viitorul clubului au fost antrenorii Marian Marin și Paul Borzaș. Viitorii rugbişti pot încerca în continuare să intre în atenţia acestora. În acest moment se organizează preselecții pentru copiii din Timișoara în zilele de luni, miercuri și vineri, la ora 15.30, pe stadionul „Gheorghe Rășcanu” din Ronaț.
Citiți principiile noastre de moderare aici!